#stillworkingonit #inprogress


„Printre jocurile copilăriei alergând mereu cu papucii mai mult murdari decât curați îmi amintesc că am zăbovit mult. Sau, fără sfială, mai degrabă îmi aduc aminte de fotbalul pe care adesea îl jucam cot la cot cu mai marii băieți din sat: puștani, de fapt, de cele mai multe ori ca și mine. Neîngrijiți, îmbrăcați alandala și, uneori, mirosind a transpirație. O clipă! Nu pot să zic, totuși, că am fost „băițoi” sută la sută. Din când în când preferam păpușile și alte scheme de fetițe de 10 ani. Iar ca mărturie îmi stau acasă jucăriile în șir frumos aranjate, modest, pe o bucată de pat pe care mereu i-am spus mamei, mai târziu, când am crescut, să nu îl mai păstreze. Să îl arunce, să se despovăreze. Exact cum fac eu acum. În zgomotul unui oraș necunoscut mie, din capătul pământului. 
De unde, de altfel, cu dor rememorez inclusiv perioada în care m-am îndrăgostit pentru prima dată în viața mea! M-a ținut mult, poate prea mult timp… Un sentiment care inca îmi întoarce stomacul pe dos, dar în bine. 
(…)
– Hmmm…Oare ce mai face Cristina? Cu siguranță, în continuare entuziasmată de viață. Promptă. Prezentă. Ca peste tot în amintirile mele. Și fizic în curtea copilăriei mele, în cămăruțele căptușite cu covor din cordele, printre aceleași puține păpuși invocate cu doar câteva momente în urmă. 
Imagini peste care umiditatea Pacificului aflat la puține mile distanță coboară astăzi învăluindu-mi memoria. Și cei câțiva zgârie nori din depărtare…”

No Comments Found

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.