Castelul alb din cer

Tu nu crezi! Nu vezi! Nu simți, nu auzi! Tu te ferești să mă iubești responsabil! Tu îți iei dragostea și pleci în pustii. De parcă nu mai cunoaște. De parcă nu ne-am cunoaște. De ce nu crezi? De ce nu vezi? De ce nu auzi? De ce încă te mai întreb „de ce”? De ce, totuși, mă mai întreb „de ce”?
(…)
Îmi vin în minte imaginile din Sacre Coeur. Și drumul șerpuind printre clădirile vechi până sus, la inima lui Hristos. Îmi atrag constant atenția magazinele aflate de o parte și de alta a străzilor înguste. Unele dintre ele restaurante, altele simple chioșcuri scăldate în mirosul fructelor proaspete. Se simte un anumit vibe în cartierul acesta. O energie faină, vitalizantă. Mă curăț de povara zilelor trecute și mă las pradă necunoscutului de aici. Sunt și absentă cumva. Observ, totuși, o prăvălie plină de peruci. În scurt timp îmi dau seama că, de fapt, sunt nenumărate. Fără să mă gândesc prea mult deschid în fugă ușa uneia dintre ele. Peste tejghea, o negresă cu dreduri de o fantastică obrăznicie încearcă să convingă un potențial cumpărător. Mă observă, îmi aruncă un zâmbet și își reia discursul cu entuziasm. Trebuie să vândă! Îmi pare a fi o femeie corpolentă, cu forme poate mult prea evidente. Deloc pe gustul meu! 
-Hi, How can I help you? 
-Just loking around, răspund încurcată. Adevărul e că nu mă asteptam să răsară cineva de nicăieri fix în respirația mea. Altcineva! O altă negresă interesantă, cu o conformație ceva mai domolită. Îmi dă impresia că ar avea undeva la maximum 25 de ani. Își poartă părul în codițe împletite șiruri peste scalpul ars de soare. O rochie dintr-un material de proastă calitate îi cade pe trup simplu, frumos, admirabil chiar!
-Actually, I would like to buy a human hair wig. So, could you help me please with some examples? 
Tânăra din fața mea se învârte de două ori pe călcâie și dispare printre perucile agățate cu meticulozitate pe un suport din lemn. În timp ce o aștept îmi dau seama că mă încearcă un sentiment de neliniște. Ca un fior. Încep să îmi mângâi nervos o șuviță de păr. Ba mai mult, îmi doresc ca fătuca de după peruci să nu mai apară vreodată.
-So, we have these wigs for you. The best natural hair you’ll ever see! We can make you an ofert if you’re interested, îmi spune legănându-se adolescentin, ca un puști la prima erecție. Pe mine mă amuză dar mă și enervează. Dintr-o dată mă irită fantastic. Cred că observă că ceva e în neregulă.
-How about your buget Ms.? We can make you a really good ofert.
Deja, nu o mai aud foarte bine. Întind, totuși, mâinile după perucile aduse și expuse cu grijă pe o măsuță. Vreau să le simt textura. Scutur din cap și rămân cu brațele-n aer. Încremenită. Nu am nevoie de așa ceva! Să îmi cumpăr o perucă? Pe bune? 
-Nu, îi răspund nedumerită în română și ies în zig-zag trântind ușa în urma mea. Maicămea care mă aștepta afară ronțăind dintr-un soi de covrig mă întreabă dacă am găsit ceva. Îi arunc și ei cuvinte goale… O doare! O văd! Tristețea așezată în colțurile ridurilor ei nu mă mișcă. Măcar puțin…
Grăbim pasul către Bazilică. Am nevoie să fac pipi așa că nu mă sfiesc să intreb ospătarul de la Au Soleil de la Butte dacă pot să le folosesc toaleta. Îmi zâmbește timid și cald pe sub mustața răsucită.
-Bien sûr, belle mademoiselle!
Înclin capul ușor în semn de mulțumire. Mă mișc cât de repede pot. Nu mai vreau să pierd timp. Este aproape ora 18h. 
La maximum 15 min. distanță sunt deja în Sacre Coeur. Mulțimi amețitoare se perindă de ici colo. Toate națiile Pământului, îmi spun! Alături de maicămea care, pare să fi depășit momentul răbufnirii mele, mai fac câțiva pași. Mă opresc în dreptul primei bănci și îi spun că eu vreau să mă așez. Nu am de gând să mă „înrolez‘‘ în turul Bazilicii. Este aglomerat iar aerul închis îmbibat cu miros de tămâie îmi răscolește stomacul. 
– În inima lui Isus! Aici sunt eu acum, îngân resemnată parcă. Îmi las capul moale pe spate. Observ opulența construcției mândră înălțându-se din punctul cel mai înalt al Parislui. Închid ochii. Mă simt protejată. În veci și pe veci. Dezlegată de toată beatitudinea existenței, dăruită și înrobită în neant. Unde durere și nici suspin nu există. Ci doar bucurie și liniște. Atât de simplu! 
Mă desprind de corp pentru că mă simt mai bine așa. Sunt intangibilă, acum! Neomenească, acum! Împăcată, acum! 
– Ordinea ar fi nefirească, aud că îmi strigă Hristos revoltat, Acelasi la picioarele căruia mămica mea îngână o rugăciune în timp ce își șterge lacrimile pe furiș. Amar, printre siluete rubensiene și capete asiatice! Cu ochii minții o văd și o aștept. Apare. Calmă și caldă! Deduc că tot acest ritual i-a prins într-un fel bine.
Doar câteva clipe mai trec. Îmi iau trupul de pe banca stacojie și părăsim Biserica la braț. Îl las pe Hristos în spate, un Hristos care încă mă urmărește cu privirea. 
-M-ai alungat din Castelul Alb din Cer! Ești un Nemernic! 
-Ordinea ar fi nefirească, se auzea în ecoul inimii mamei mele în timp ce tremurând Soarele murea în apus.

No Comments Found

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.